Azi vorbeam cu o prietenă despre tot felul şi am ajuns la un capitol foarte
interesant: iertare. Ei, şi cam aici s-a rupt toată discuţia pentru că
suntem total opuse: ea pro iertare, eu contra.
Acum şi argumentele (mele, desigur, ca nu vorbesc în numele ei):
- Să zicem că ai un prieten, rămânem aici, amic. Şi ăsta, nenorocitul, ţi-o coace. O dată, de două ori, şi tot aşa, ca un nesimţit ce e. Tu evident te superi, sau mai bine zis, te saturi de prietenul cu pricina şi îi dai ignore. Vine el, săracul pământului, spăşit că iartă-mă, îmi pare rău, jur că nu mi-am dat seama şi texte de astea de nush cine naiba pune botul. Acuma vin şi întreb: la ce sunt bune regretele şi părerile de rău? Adică ai făcut aceeaşi boacănă în repetate rânduri, nu e suficient de clar că te-am iertat deja 1-2-3 ori? Nu! Se repetă la nesfârşit până apucă imbecilul să îşi ceară scuze (asta în caz că are bunul simţ). Na, şi aici, eu personal NU iert. Mi se reproşează adesea că sunt dură, fără suflet, radicală şi foarte tranşantă. Nu sunt răzbunătoare şi nici nu doresc rău, dar nici nu sunt genul de persoană care întoarce celălalt obraz. Nunu, not gonna happen. Adică m-ai călcat pe picior, te calc şi eu. Alţii ar zice Doamne, ce om!!!!, eu zic: mai bine! Adică până unde? Şi între noi fie vorba, sunt chiar un om bun (nu m-a lăudat nimeni azi, v-aţi prins voi), însă nu prea pare aşa din exterior, tocmai din cauza atitudinii. Din nou, mai bine!
- La capitolul iubire nu intrăm că e teren alunecos însă vă puteţi da seama din cele de mai sus ce soartă are amărâtul. Că am auzit o vorbă la cineva şi aia e sfântă pentru mine: decât să plângă mama, mai bine să plângă mă-sa! Da, fix aşa şi atunci, la nevoie, iau toate măsurile ca aşa să şi fie! Iertare, iertare, da nici chiar asa. Şi atunci, las iertarea cui trebuie: lui Jesus Christ!
Stimez lumea
care iartă, care vede tot ce e bun în lume, care reuşeşte să se concentreze pe
bine când în jur e atâta rău. Sună clişeic, dar din păcate aşa e. La mine
treaba asta nu a funcţionat. Ai sfeclit-o în repetate rânduri? Cu ce obraz mai
vii în faţa mea? Nu zic că e bine aşa, în fond, fiecare e croit într-un anume
stil şi nu are rost să încerci schimbarea. Fiecare procedează cum consideră că
e mai bine pentru el. Pentru mine e mai sănătos aşa, că până să iert şi să mă
ocup de liniştea sufletului respectivului, trec eu prin toate stările
Universului. Şi să-mi fie cu iertare…aici nu m-aţi nimerit!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu