marți, 20 mai 2014

Conferinta PRbeta 2014 – ziua 1

Deşi a fost a 4-a ediţie, cumva, nu am ajuns până acum. Foarte rău aş spune mai ales după ceea ce am văzut în 2 zile. M-am cam zgâriat puţin pe faţă, dar promit să nu mai fac greşeala asta (să ratez conferinţa adică).

Ok, Conferinţa PRbeta de anul acesta a reunit cele mai importante nume din industria comunicării/PR-ului/advertisingului/etc, la Timişoara în ceea ce este singura conferinţă regională de acest gen, din România. Să explic într-o singură postare tot ce s-a vorbit în două zile mi-ar fi foarte greu, aşa că voi face un scurt rezumat a ceea ce mi-a rămas în minte.

1.       Conferinţa a început cu un studiu de piaţă al Cristinei de la Prbeta Agency despre brandurile locale. Suntem tare imprevizibili, noi timişorenii şi 50% din noi habar nu avem care sunt brandurile locale...şi mai suntem şi inconstanţi.
2.       Veselia a fost asigurată de Mikey Hash care a ajuns de la a-şi amuza prietenii prin video-uri simple, la unul din cei mai urmăriţi vloggeri din România. Cifre interesante despre followeri, trafic, etc....
3.       Ştefan Stroe a povestit despre voluntariat, lideri şi o campanie frumoasa despre purtatul centurii, mai ales de către copii
(end of first panel)

A urmat aici o sesiune dedicată festivalurilor şi vieţii culturale. Mi-a plăcut aşa de mult, am aflat poveştile din spatele poveştilor, informaţii care nu sunt atât de accesibile şi cunoscute. Mi-a plăcut foarte mult Ideo Ideis, foarte mult, 2 tineri acum, dar la vârsta când au fondat primul festival de teatru din Alexandria aveau 15, respectiv 18 ani (!!!) Am reţinut ceva minunat spus de Andreea Borţun: Dacă ştiam ce ne aşteaptă, nu ne apucam de festival.Norocul nostru a fost că eram puţin inconştienţi ( cam aşa ceva). Vă recomand cu căldură Ideo Ideis, anul acesta e între 18 şi 26 august, mergeţi mai ales pentru aceşti doi minunaţi organizatori. (Băi, eu la 15 ani mă jucam în nisip...)

Plai-ul nostru drag nu a lipsit şi am aflat toate provocările cu care se confruntă organizatorii. E în Timişoara, din Timişoara, în septembrie. Aici nu mai zic nimic pentru că mă ia cu plâns când mă gândesc că anul trecut am ratat-o pe Zaz...

Vecinii din Ungaria au povestit de Sziget Festival. Ce pot să zic e faptul că acolo e o adevărată industrie, nu un simplu festival. E ceva colosal!

Nu în ultimul rând (bine, el a început panelul), a fost Cristi Hordilă, de la celebrul TIFF. Diverse parteneriate pentru promovarea festivalului, TIFF Tv, ziar, streaming pe youtube...se întâmplă multe.
(end of second panel)

După care au urmat paneluri în săli separate, fiecare din cei aproximativ 150 de participanţi putând opta pentru ceea ce îi interesează. Eu am ales “Campanii cu buget redus” unde am ascultat-o pe minunata Monica Jitariuc (Doamne ce lucruri faine am auzit), pe Mihnea Gheorghiu şi Raluca Duţă. Exemple de campanii,discuţii, am văzut ce se întâmplă la case mari.

Alt panel separat, “Resurse pentru companii – agenţiile de comunicare”, discuţii libere şi foarte interesante, cu la fel de minunata Oana Bulexa, Crenguţa Roşu, Georgiana Greenspan(din Londra dacă am înţeles bine) şi Mihai Pop.


Asta a fost ziua 1. 10 ore de discuţii, de poveşti, de campanii, de tot ce vreţi. O zi extrem de reuşită!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu