Habar nu am de muzică. Nu sunt nici cunoscătoare, nici nu studiez prea mult
melodia, genul, etc. Dacă îmi place, îmi place. Până acum câţiva ani, când
auzeam de muzică folk mă luam cu mâinile de cap. Era ceva ce nu aveai cum să
asculţi. Ei, nu ar fi prima oară în viaţa mea când ceva ce-mi displace profund
să se transforme, după ani, în parte importantă din mine. Aşa şi cu muzica
folk. Out of topic, am o verişoară de
vreo 14 ani. Postul meu preferat de muzică e VH1 şi ea nu înţelege cum mă pot
uita la „bătrânismele” alea. J Mi-e drag de ea, aşa eram şi eu când eram mică. O
să o înregistrez când vorbeşte să îi pun vorbele peste fix 10 ani.
Nu mai reţin momentul în care am început să îndrăgesc muzica folk, ştiu
sigur că a început cu Alifantis, şi de aceea el va rămâne, no matter what, în topul preferinţelor.
Anul ăsta am fost o norocoasă. În primele luni am reuşit deja să-i
văd live în concert pe preferaţii mei: Alifantis, Paula Seling şi aseară, Ducu
Bertzi. Pentru mine, muzica lor e cel mai frumos lucru din lume, iar dacă ai
alături persoane dragi, ce poate fi mai bine de atât?
Nu o fi muzica folk cea mai faină, o fi ea ciudată şi cum mai vreţi, dar
mie îmi place şi atunci, pentru mine, ea e cel mai frumos sunet! Nu ştiu ce mai
aduce anul, din punctul meu de vedere, se poate încheia aici. (muzical vorbind)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu