Nașa mea e unguroaică și e super tare. Se apropie de 70 de ani (Să-i dea
Dumnezeu mulți înainte) și nu o am niciodată în minte ca fiind tristă. Din
contră. E veselă și certăreață, cu gura mare și sufletul pe măsură. Sigur am
moștenit câteva caracteristici de la ea, mai ales asta cu gura mare...
Ai mei au stat ani buni în Timișoara și fiind colegi de muncă, au pus-o pe
nașa...nașă. Noi ne-am mutat la Arad, ea a rămas în Timișoara și cumva, peste
ani, legăturile s-au rărit. Primul lucru la care mă gândesc când aud de ea este
mâncare. Dacă ați ști ce bine gătește
ați vrea-o de nașă, dar nu v-o dau. Ei, eu m-am mutat în Timișoara și am reluat
legăturile. E aceeași femeie veselă și certăreață, cu gura mare și sufletul pe
măsură. E blondă și slabă, muncitoare și aceeași gospodină desăvârșită. Azi am
fost la ea că o cheamă Mery, dar nu sărbătorește Sfântă Mărie ca noi, românii.
La ea nu e. Dar, din respect pentru soțul român, copil, rude și prieteni, de 15
august își sărbătorește onomastica. Și a fost cu foarte multă voie bună, cu
voci ridicate, cu amintiri depănate, cu povești de când eu eram în scutec,
băutură și mâncare. Legături reluate după ani, parcă ultima oară ne văzusem
acum două săptămâni. Bag seamă ca asta e familia... Mă întreabă mereu de toți
din familie, mă și mir cum naiba ne ține minte pe toți. Are fini mulți, azi am
numărat, eu sunt numărul 7 și după mine nu mai ține minte nimic. Sunt onorată!
A cununat cel puțin 4 familii și e tristă că timpul trece și lumea uită. Din
păcate...
Nașa mea e cea mai tare! Și îmi dau seama brusc că am uitat să o sun. Mi-a
zis cald, dar ferm la plecare: sună-mă
când ajungi să știu că ești bine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu