Mi-am propus de mult timp să vizitez mai mult România pentru că indiferent
de ce se spune, sunt locuri minunate, cu peisaje incredibile, încărcate de
istorie și spiritualitate, iar dacă străinii vin în țara asta care aparent e
vai mama ei, am decis să nu mai amân foarte mult cunoașterea țării în care m-am
născut.
Anul acesta, ca niciodată, am fost foarte cuminte din punct de vedere al
călătoriilor. Până în luna august am bifat foarte puține ieșiri fie ele mai
lungi sau mai scurte.
Cu toate că inițial planul era altul, în data de 21 august, fix în ziua în
care tata împlinea 54 de ani (să-mi trăiești, domnu” Bociort!), am luat o
prietenă, ne-am urcat în mașină și, cu toate că noi ziceam că vrem Sibiu, nu am
ajuns deloc acolo.
- - Fată, la 8 fix ne trezim, la 9 să plecăm să avem timp de lălăială.
- - Da, tu!
Evident că nu ne-am trezit la 8 si nici nu am plecat la 9, dar, după un
drum foarte aglomerat, am ajuns în cele din urmă la Deva. La Cetate nu fusesem
niciodată și cum era în drum (destinația finală a fost în cele din urmă Alba-Iulia),
am luat telecabina și am urcat sus-sus-sus. Priveliștea: minunată! Drumul:
ioai, întrebați-o pe Silviana cum am făcut în cele 3 minute cât am urcat...
Orașul se vede frumos de sus, panorama e minunată, bănuiesc că seara, cu
luminile aprinse peste oraș, priveliștea e și mai frumoasă. Cetatea e în lucru,
oamenii lucrează acolo fără să fie legați de ceva sau cască în cap și alte
echipemante de genul...
Jos, la poalele Cetății pot fi admirate statuile oamenilor care ani de zile
au dus numele României peste tot în lume și locul unde se formează elita gimnasticii
românești.
De la Deva, am luat-o către Hunedoara...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu