Aud tot mai des prin gașca mea de prieteni că între marți și sâmbătă nu e
nici o diferență. Zilele sunt la fel, muncă, acasă, treabă prin casă, iar în
weekend, munca este înlocuită cu doar acasă. Alții sunt complet opuși de
aceștia, în sensul că pentru ei, ziua de marți, ca ziua de sâmbătă și orice zi
din săptămână e la fel, cu timp pentru toate, cu muncă, prieteni, casă, film,
citit, dans, plimbări, escapade. Cumva, am impresia că mulți se încadrează, din
păcate, în prima categorie, unde e mult mai confortabil, unde e cald și bine și relaxant. Și de multe ori,
când fără să realizez e luni dimineața, mă întreb cum naiba a trecut weekendul
și ce am făcut? Weekend în care teroretic am scăpat de corvoada celor 8 ore de muncă, 8 ore pe care le avem în plus față
de restul zilelor, două zile pline în care putem face absolut orice, dar,
cumva, le trăim ca pe o zi banală și enervantă de luni.
Gândindu-mă la trecut, îmi dau seama că viața era trăită mult mai din plin.
Acum ne-am puturoșit. Veșnica scuză
este extrem de enervantul nu am timp,
expresie pe care eu o urăsc și stăm confortabil în spatele acestui paravan
numit timp. Eu am mai spus și revin curând cu o postare, timp avem căcălău, ce ne împiedică să le facem pe
toate sunt prioritățile, ce vrem de fapt să facem.
Iar ăsta e unul din motivele pentru care toată viața îmi va fi dor facultate.
Oare atunci cum aveam timp pentru tot? Să învățăm, să luăm examene, să le picăm,
să le dăm iar, să stăm la cafele să ne cunoaștem, să ieșim, să ne îndrăgostim,
să suferim, să plângem? Par așa de multe și totuși, le-am bifat cred, fiecare
dintre noi, pe toate.
sursa foto: loldamn.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu