V-ați prins, cred, că nu sunt fata care mănâncă salate și nici foarte
sănătos. Îmi place să mănânc și se
întâmplă ca de multe ori, asocierile și alegerile mele culinare să nu fie cele
mai sănătoase.
Ca orice om, am și eu anumite slăbiciuni, alimente de care mă apuc și nu mă
pot opri până nu e gata tot. Sigur, era de preferat ca aceste obiceiuri să
implice fructe sau legume, dar nu, nici vorbă. Să vă povestesc.
Mi se întâmplă de multe ori, seara în general, când, tolănită fiind pe
canapea, cu laptopul în față, uitându-mă la ceva serial, să mă apuce brusc: mamă ce-aș mânca niște chipsuri! Noa, și odată rostite aceste cuvinte, nu-i capăt să
nu mănânc. Și cobor frumos până la benzinăria din colț, mă zgâiesc câteva
secunde la pungi și pun repede mâna pe una și în 2 minute sunt deja instalată
pe canapea, la filme, cu punga în brațe și un zâmbet pe fața mea de neimaginat.
Se întâmplă, alte dăți, ca pofta de chipsuri să fie înlocuită cu pofta de semințe. Mai rar, dar se întâmplă. Noa,
și nu ar fi nimic rău, dacă nu ar fi tragic. La chipsuri e cum e, mănânc frumos
tot, dar tot din pungă și mă simt tare fericită. La semințe, mă ustură limbă,
mă ustură degetele, mă dor toate și zic de cel puțin 20 de ori gata, astea-s ultimele, nu mai mănânc!
Desigur, nu se întâmplă și mănânc precum o apucată de după aia nu mai știu cum
să îmi țin limba și ce să mai fac de degete. De două ori mi-a fost rău rău ș-am
zis că nu mai mănânc cât trăiesc. V-ați prins, din nou. E ca la băutură, nu
m-am ținut de cuvânt. Că doar 2 plăceri
mari are fata pe lumea asta: semințele și chipsurile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu