În fiecare an aștept cu sufletul la gură premiile Oscar. De multe ori nu
înțeleg de ce naiba a câștigat filmul sau actorul respectiv, dar știu sigur că
nu mă pricep la filme așa că tac.
Noa, și anul acesta, ca în fiecare an, îmi fac propria listă cu cine aș
vrea eu să câștige. Am văzut filmele, nici unul nu m-a dat rău rău pe spate
încât să îi fac galerie. Totuși, în ordinea preferințelor:
-
The Theory of Everything și The
Imitation Game – sunt pe primul loc în topul meu. Nu mă pot hotărî, mi se
par minunate amândouă, povești adevărate, drame frumoase și emoții incredibile.
Primul film e despre viața omului de știință Stephen Hawking, iar al doilea e
povestea lui Alan Turing, primul om care a spart codul Enigma în timpul celui
De-a Doilea Război Mondial. Parcă totuși merg pe The Imitation Game. Da, Imitation Game.
-
American Sniper – nu vreau să câștige că joacă Bradley Cooper ( e
nominalizat și la Cel Mai Bun Actorul, dar nu îl merită anul ăsta), ci pentru
că e un film emoționant despre dăruire și pasiune și mai presus de orice,
dragoste de țară. M-a emoționant foarte tare finalul, chiar ultima lui
secvență.
-
The Grand Budapest Hotel – pff, l-am văzut cu așa de mult timp în
urmă încât nici nu mai rețin foarte exact. Oricum, e primul apărut și mult
înaintea tuturor din filmele nominalizate. Știu că mi-a plăcut filmul, dar
nefiind atât de proaspăt la mine în minte, îl plasez pe locul 4. Promit să îl
revăd dacă ia premiul.
sursa: oscar.go.com
De aici începând, nici unul nu m-a dat rău pe spate...
- Boyhood – bun film, foarte mediatizat, cu cele mai mari
șanse din câte am citit. Eu îi dau un loc 5 pentru idee și unicitate. E totuși un film făcut timp de 12 ani,
cu aceeași actori. E plăcut de văzut, ușor plictisitor pe gustul meu.
- Birdman – mulți îl plasează pe acesta și pe Boyhood printre
filmele cu cele mai mari șanse să ia premiul. Eu nu am fost profund
impresionată de nici unul din ele...
- Whiplash - E cu multă muzică, cu devotament, cu pasiune
pentru ceea ce faci, ambiție și determinare. Și cineva care crede în tine. Asta
mi-a transmis mie filmul. Zic să-l vedeți.
- Selma – cine a văzut anul trecut The Butler (culmea, tot
cu Oprah Winfrey) noa, cam seamănă. Sau cel puțin așa mi s-a părut mine. Film
cu și despre negri, aici în rol principal Martin Luther King și a lui încercare
și reușită de a da negrilor drept de vot. Nu mi-a plăcut în mod deosebit
filmul, m-a emoționat și cutremurat povestea. Atât.